joi, 28 ianuarie 2010

Lasă-mă să cred!

Mi-a plăcut articolul din Caţavencu în care Andrei Manţog desfiinţează Avatar.

Mai puţin partea asta:
"Culmea imaginaţiei băiatului care a creat Pandora a fost atinsă cînd acesta a fumat mai mult decît de obicei şi s-a gîndit că ar merge să inventeze o nouă formă de relief: munţii suspendaţi. Einstein, săracul, cred că a deschis şi sicriul, la cît s-a răsucit în el văzîndu-şi forţa preferată terfelită în acest hal. Să fie clar: gravitaţia, cel puţin în Universul nostru, este sfîntă. Nu există nici o explicaţie logică sau măcar rezonabilă pentru care nişte pietroaie uriaşe să „atîrne” la cîteva zeci de metri de un corp care are masa de jdemii de ori mai mare. Pur şi simplu nu se poate."

Ca şi cum ai spune că nu crezi că Isus Christos s-a ridicat la ceruri pentru că ar fi încălcat legile gravitaţiei, "forţa preferată" a lui Einstein. E o chestiune de credinţă, believing. Şi asta e valabil şi în cinema. Vorba pălărierului nebun din Ţara Minunilor (cînd Alice îi spune "It's impossible"): Only if you believe it is.

8 comentarii:

  1. Ok, discutia asta incepe sa ma framante si pe mine. Pe langa faptul ca intreg articolul era scris ca o frustrare copilareasca si in bascalie, mai e si fara vreun suport clar stiintific. "Gravitatia e sfanta in Universul nostru" e o aberatie. Graviatia e o lege si atat, la fel ca orice lege poate fi indoita, daca e sa vorbim metaforic. Einstein lucra cu teorii care afectau fluiditatea timpului, altii lucreaza la teorii care incearca sa demonstreze posibilitatea anti-gravitatiei in univers. Sa judeci un film SF raportandu-l la teoriile momentului e similar cu opinia unui neanderthalian care gandeste ca omul nu va zbura niciodata intrucat nu poseda aripi. In fapt zborul chiar e o dovada de invingere a gravitatiei.
    Si ca solutie pt dilema din film propun experimentul urmator: Doi munti alcatuiti din zacamant de fier puternic magnetizat cu aceeasi polaritate s-ar respinge macar teoretic la fel ca cei doi magneti din clipul asta (http://www.youtube.com/watch?v=nWTSzBWEsms). Nu e realizabil? Cine spune ca in 200 de ani lucrurile vor sta ca acum?

    In rest nu comentez, e dreptul fiecaruia sa-i placa sau nu un film..

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu era Newton ala cu marul? si cu gravitatia?
    Cat despre partea cu daca e posibil, E un SF, totul e posibil!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Silviu: de fapt a fost Galilei aruncand bile din varful Turnului din Pisa care descoperea legea caderii corpurilor. Newton a dedus forta gravitationala extinzand-o si la corpurile ceresti iar Einstein a explicat relativitatea cu ea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din putul gandirii: levitatia magnetica nu mai e un mit de cel putin 20 de ani. Dezvoltatorii tehnologiei au fost japonezii, si cel mai la indeana exemplu ar fi TGV-urile (Train de Grande Vitesse)

    Nu ca vreau eu sa-l fac pe saracu' om sa dea cu mucii in fasole, DAR exista magnetism, daca e sa vorbim de fenomene fizice. Si doua corpuri cu aceeasi polaritate magnetica se resping.

    Avand in vedere ca vorbim de munti plutitori si de sol, e chiar intr-atat de dificil sa faci o presupunere ca si solul si muntii plutitori au in compozitie foarte mult metal incarcat magnetic cu aceeasi polaritate, atfel incat sa se respinga?

    RăspundețiȘtergere
  5. pe acelasi principiu, n-ar fi trebuit sa avem geometriile neeuclidiene...

    RăspundețiȘtergere
  6. articolul ala e imbecil de la un capat la altul. amuzant, da, dar tot stupid. individul carcoteste de parca s-ar fi dus la avatar asteptandu-se la o teza de doctorat din exobiologie. ideea e ca din unghiul ala potzi sa desfiintezi absolut orice, mai putzin filmele europene de arta. dar de fapt si fellini era umpic artificial si nerealist ca dubla vocile actorilor. ideea e ca atunci cand te bagi intr-un univers fictzional, mai ales unul SF, ca sa carcotesti ratzional logica interna a filmului esti ori rau voitor ori bou. argumente de genul asta pot fi desfiintzate la fel de usor cum au fost nascocite:
    1. primul argument, prima gafa. metafora aia ultra-evidenta n-are a face cu americanii si irakienii ci mai degraba cu europenii si amerindienii. Irakienii nu traiesc in natura, nu sunt panteisti si n-au piercinguri prin cartilaje. amerindienii da.
    2. cai cu 6 picioare? ok, remiza. sunt la fel de credibili ca si caii cu 2, 1 sau niciun picior.
    3. exista o diferentza intre animale care vaneaza si cele infuriate carora li se incalca teritoriul. jaguarul vaneaza rece si calculat. dracia din filmul lui cameron probabil ar fi facut la fel intr-o vanatoare din instinct. insa era infuriata si fac pariu ca insusi intelectualul autor al articolului s-ar lovi de scaune prin propria casa daca cineva l-ar scoate din sarite destul de rau. eventual daca i-ar zice nevasta-sa ca e fana avatar, ca tot se pomenea de glume proaste.
    4. muntzii aia suspendatzi nu doar ca sunt posibili, cum au remarcat si antecomentatorii mei, dar se si face aluzie in film la treaba cu magnetismul. daca bine tzin minte oamenii aia erau tare nacajitzi ca interferentzele magnetice din zona aia le dadeau peste cap aparatura electronica.
    5. treaba cu pilotesa de elicopter... pai una e razboiul si alta e masacrul. de regula indivizii intregi la cap se inscriu in armata cu gandul la prima varianta, principiul egalitatzii de arme etc.

    in alta ordine de idei, misto blog avetzi aici. am preferat sa comentez aici decat sub articolul cu pricina unde luciditatea nu parea punctul forte al participantzilor la polemica, cu autorul in frunte.

    RăspundețiȘtergere
  7. exty: va foarte multumim pentru comentariu.

    Sunt de acord cu contraargumentele tale. Dar si daca n-as fi fost de acord, tot mi-ar fi placut enorm felul in care le-ai scris.

    Sper sa revii pe aici. Si nu doar pentru lectura. Poate fi un guest-post.

    Daca (mai) aveti placerea :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @exty: felicitari pt efort. aceleasi chestii le gandeam si eu dar n-am considerat ca articolul merita o analiza serioasa. Sunt insa in intregime de acord...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.