sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Detasat in Pandora

AVATAR (2009)
rating: Colectable, daca televizoarele 3D vor fi affordable




Un bun amic cinefil m-a invatat mai demult ce inseamna detasarea. De fiecare data cand il indemnam entuziasmat sa mearga la nu-stiu-ce blockbuster, el imi spunea ca mai asteapta. Ce mai astepti?!!! Astepta sa treaca valul de rumoare pe care il starneste prin marketing si word of mouth orice megaproductie de la Hollywood, val care adesea ne deruteaza filtrele si ne afecteaza simtul critic. Mergem la cinema ca sa bifam filmul, ca sa fim si noi parte din eveniment, ca sa putem participa la discutii in cunostinta de cauza. Ceea ce e de inteles. Dar prietenul meu prefera sa astepte.

Asteptarea putea sa dureze un an sau doi. Uneori, pana fostul "eveniment cinematografic" naufragia in programul tv (riscul era sa nu mai apara deloc si atunci ii confirma prietenului meu decizia initiala de a ignora productia). Astepta pana cand "cele mai tari superefecte speciale" nu mai erau asa speciale si nu-i mai puteau fura ochii. Ajuns in aceasta fericita stare de detasare se putea concentra pe ceea ce face un film neperisabil. Substanta sa. Proba de foc pentru (aproape) orice film e timpul.

Mi-am adus aminte de toate aceste lucruri cand a inceput nebunia Avatar. Am reusit performanta de a ma detasa -oarecum fortat de imprejurari- fix...doua saptamani. La jumatate de luna dupa premiera oficiala, mondiala si galactica am mai gasit bilet pentru randul 1, locul 3 (noroc ca nu s-au confirmat toate rezervarile si am putut sa ma mut 5 randuri mai in spate, ca asa sigur as fi avut si eu celebrele dureri de cap de care vorbeste toata lumea; ca o paranteza in paranteza trebuie spus ca la ultimul mare eveniment cinematografic care a inflamat planeta, The Passion Of The Christ, circulau tot felul de povesti despre manifestari neplacute in urma vizionarii: migrene, lesinuri etc...si uite asa se creaza frenezia).

Stiam dinainte ca filmul va fi un festin vizual, dar trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa-mi placa ansamblul. Am rezonat cu ideea ecologic-panteista din Avatar, aceea ca toti suntem conectati la acelasi mare sistem biologic (Eiwa, in dialectul pandorian). In aceasta mare familie intra stramosii directi, dar si rudele mai indepartate: precum panterele, insectele, copacii etc, pana la ultima papadie din Arborele Vietii. Este ceea ce un alt prieten numea "new age bullshit". Care pe mine m-a emotionat. Mai putin in momentele in care muzica lui James Horner (combinatie de Enya cu coloana sonora epopeica de la Braveheart) sa straduia prea evident sa imi zdrangane corzile interne.

Cand a aparut genericul de final si am lepadat ochelarii 3D, mi-am dat seama ca am vazut un film bun. Nu eram sigur insa daca am vazut un film mare. Oare peste 20 de ani impactul Avatar va fi la fel de puternic pentru spectatori? La vremea lui si Titanic a facut valuri. Sunt curios cata lume ar mai avea rabdare sa il revada azi. Ce a ramas din Titanic? Reprezentarea realista a ultimelor ore dinaintea scufundarii unui vapor gigant si povestea de dragoste a carei eroi sunt acum doi actori consacrati. Mai important e documentarul despre epava pe care Cameron l-a facut ulterior (Ghosts of the Abyss). Cat despre cuplul Winslet-Di Caprio, mai bine vedeti Revolutionary Road.

Deci, ce ramane din Avatar? Fara indoiala, dincolo de inovatiile tehnice, pelicula este o desfatare pentru ochi. Avem o intreaga lume acolo. Nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreodata o lume atat de straina si de care, in acelasi timp, sa ma simt asa aproape. Imaginile cu lagune verzi si corali din Caraibe imi sunt mai putin familiare decat padurile din Pandora, decat lichenii care se lumineaza cand pasesti peste ei, ca in clipul acela vechi al raposatului MJ. Un fel de paradisul pierdut. Nu stiu daca omenirea va ajunge vreodata pe alta planeta inzestrata cu viata, dar eu pot sa mor linistit. Am facut o calatorie cosmica de trei ore. Trei ore in care am cunoscut geografia, flora, fauna si limba oficiala din Pandora.

Din punct de vedere al scenariului, n-am avut surprize. Numarul de twist-uri s-a incadrat in norme. Jocul actoricesc, atat cat a fost, n-a avut sclipiri. Noutatea a fost ca am ajuns sa tin cu "aliens-ii" in lupta contra oamenilor (la fel ca in District 9). Ma rog, in aceasta poveste, extraterestrii invadatori eram noi.

Am observat si eu paralela dintre populatia Na'vi si Nativii amerindieni. Metafora nu se refera doar la ciocnirile dintre civilizatiile Terrei. Arata si cat de alienati si distructivi am devenit noi fata de planeta noastra. Da, ecologist si anti-imperialist, simplist si demonstrativ. Dar mult mai important, fiintele acelea albastre inalte de 4 metri au demonstrat mai multa umanitate decat vecinii mei de rand. Doi mitocani de cinema in stanga, sase in dreapta. Cei din dreapta au plecat inainte de sfarsit, imediat dupa batalia decisiva - asta era tot ce-au inteles. In urma au lasat un covor de popcorn, nachos si aripioare de pui (!). As fi nedrept sa nu remarc ca in timp ce ne plimbam in Pandora, au tacut brusc si au incetat cu toate comentariile gen Haha! Ba, ai vazut ce coada lunga are tipu?. Daca si pe ei i-a amutit frumusetea acelei lumi, inseamna ca e ceva acolo.

In concluzie: dincolo de ambalajul spectaculos, care in timp se va deteriora, exista si suflet. Avatar ne aduce o minunata lume noua (Pandora). Si ne aduce aminte de o minunata lume veche (Terra).


p.s. mai multe imagini si detalii despre Pandora, la Richie

later edit: despre iluziile si, posibil, deziluziile evadarii in Pandora a scris maestrul meu, Marian




11 comentarii:

  1. stiu ce vrei sa spui cu detasarea. eu nici in ziua de azi nu am vazut "Codul lui Da Vinci" si nici nu intentionez prea curand. poate doar sa sa termine toate filmele din lume. dar cred ca as prefera reluari, decat..in fine, ai inteles ideea.

    si mie mi-a placut "Avatar" din toate punctele de vedere. aa, btw, dragut articolul

    RăspundețiȘtergere
  2. annie benny: nici eu n-am vazut Codu :)

    multumesc de interventie

    RăspundețiȘtergere
  3. nelegat de avatar (imax londra acu 3 zile eu), dar tipi enervanti care inceteaza sa comenteze din cauza la scene puternice din film: sweeney todd, erau doua pissy mai colorate in spatele meu, care tot cu: "ce freza are ala, haha, o vai iar canta? ce naspa!" pana la cantecul acela a lui depp cand omoara multi oameni. ce liniste frate din acel moment incepand

    RăspundețiȘtergere
  4. din primul rand chiar nu puteai vedea tot ecranul iar subtitrarea era taiata la jumatate si nu prea era facuta pentru film 3D. cat despre twisturi... a avut filmul asta macar un singur twist?? de cand a inceput puscasul sa galopeze pe picioarele avatarului am inteles ca o sa ramana chirias permanent acolo. ma gandesc ca daca filmul nu ar fi fost 3D nu ar fi impresionat pe absolut nimeni

    RăspundețiȘtergere
  5. picassony: ai mare dreptate cu "galopatul" :)

    au fost cateva twisturi mici, dar asa de previzibile - cum a fost trecerea in randul proscrisilor a acelei GI Jane sau raspunsul lui Eiwa la rugamintea lui jakesully- incat, asa cum zici, nu prea se vcalifica la categoria twist

    RăspundețiȘtergere
  6. @Picassony si Lucian: nu zic ca n-au fost multe lucruri previzibile, sau ca unele twist-uri sunt clasificate asa inmod gratuit, dar cine se astepta ca Sully sa devina Toruk Macto :))

    RăspundețiȘtergere
  7. o amica, Lucian, o amica spunea... :)

    Frumoasa cronica ai scris, uite un film la care suntem CAM pe aceeasi lungime de unda.

    RăspundețiȘtergere
  8. hahahaha, nici eu n-am vazut Codul, dar cred ca m-am detasat definitiv de el aka. m-am lepadat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ciupi, prietene :)

    Daca pun "amicul" la feminin trebuie sa rescriu doua fraze. Am rectificat totusi putin...

    Esential este ca stiam exact la cine ma refer cand te-am citat :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Fain articol.

    Eu n-am mers la cinema să văd filmul, ce m-a interesat și impresionat am văzut și pe un monitor de 17.

    Mă bucur că ai menționat paralela între nativii americani și nativii Pandorei. Ce nu știe multă lume e că majoritatea culturilor tribale care au existat și puținele care încă există cunosc ideea de legătură între toate elementele, omul fiind doar încă unul din ele. Și trăiesc în concordanță cu ideea asta.

    Tărâmul Pandorei și cultura lor ni se par așa de noi și surprinzătore pentru că noi am cam uitat de unde-am plecat, civilizația noastră fiind bazată pe ideea că omul e în centrul Universului/Pământului, că lumea aparține omului, nu că omul aparține lumii...

    RăspundețiȘtergere
  11. Irina: subscriu suta la suta.

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.