miercuri, 4 noiembrie 2009
(500) Days of Summer [2009]
500 de zile cu Summer e un film cum putine mai vezi venind de la americani, ceva ce reuseste sa nu cada in pacatul comediilor romantice de duzina cu glume fara perdea si clisee stupide, un film ce place in primul rand datorita chimiei existente intre cei doi actori principali: Joseph Gordon Lewitt si Zooey Deschanel. Despre Zooey nu trebuie sa mai zic nimic, e stiuta slabiciunea mea pentru dansa de la Yes Men incoace, iar pentru Lewitt am un respect tot mai mare, considerandu-l unul din tinerii actori americani deosebit de talentati.Filmul se vrea a fi o poveste de dragoste atipica, moderna, una fara un sfarsit usor de intuit si cu momente chiar triste pe alocuri. De fapt nu o poveste de dragoste ci una despre un baiat care intalneste o fata. E genul de film pe care o vizionare in cuplu il face amuzant si romantic pe cand una solo ii schimba complet registru cauzand momente de meditatie. Si chiar daca naratorul ne avertizeaza ca nu vom urmari o poveste de dragoste, tot speram... la un sfarsit frumos, fericit, ireal dar ideal asa cum si-ar dori oricine sa experimenteze macar intr-un film daca realitatea ii joaca feste. Meritul lui e ca preia ideea de destin si danseaza in jurul ei, cautand cand s-o confirme cand s-o calce in picioare, in functie de punctele de vedere ale celor doi protagonisti. In fapt filmul mi-a parut destul de trist, nefiind ceea ce mi-as fi dorit dintr-o poveste cu iubire si indragostiti, dar am fost intr-un fel luminat de mesajul final: Nu dispera! Treci mai departe!
Am insa impresia ca filmul e destul de personal pentru Marc Webb din moment ce intalnesc aceeasi dispozitie de a portretiza femeia ca sigura de sine si de sentimentele ei in vreme ce barbatul e haotic si traieste clipa. Prea multa experienta la prima mana. Sunt sigur ca exista si situatii inverse. La fel, resping abordarea naiva ca muzica pop britanica ceva mai melancolica ar avea vreo influenta asupra abilitatii de a fi fericiti. Cred ca asta tine mai degraba de constructia noastra interioara... dar probabil a fost doar o gluma facila. Oricum muzica este un mare bonus si un vehicul perfect pentru film. Coloana sonora e de ascultat mult timp dupa (Regina Spektor, The smiths, Doves). As concluziona ca am vazut un film care m-a pus pe ganduri mai mult decat mi-as fi dorit.
Trailer
Trailer
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
De luni de zile astept sa vad filmul. Ii ador pe cei doi. Pana cand o sa vina ziua, ma consolez cu soundtrack-ul.
RăspundețiȘtergereCat am asteptat si eu filmul asta.... L-am vazut singura si da, cauzeaza momente de meditatie profunda. Iar coloana sonora o ascult de ceva vreme pe repeat. Nu e un film genial dar cred ca o sa imi ramana mult timp in minte.
RăspundețiȘtergere@Spottless Mind: Daca il astepti la cinema o sa te dezamagesc: in Romania nu vine. Iti recomand sa folosesti sursele alternative ca existe deja variante f bune.
RăspundețiȘtergere@Alex: total de acord.