sâmbătă, 15 august 2009
Patologic
Imaginează-ţi că e două noaptea, într-un spital din România! Nu, nu urmează un horror. Imaginează-ţi că în camera asistentelor stă de gardă un televizor pus pe OTV. Se vorbeşte fireşte despre crima de la Timişoara (nu m-aş mira să fie numită „crima anului” sau „crima secolului”, dacă intervine PROTV în discuţie). Diaconescu întreabă pe cineva (probabil o vară de-a doua a fratelui paznicului de la cămin): „Doamnă, cum vă explicaţi că nu era sînge în camera de cămin?”. Apoi Marele Inchizitor al Televiziunii Poporului se răsteşte, împuternicit de atîta popor care vrea să afle: „De ce nu era sînge în cameră, doamnă?”. Are dreptate D.D.: nici eu nu-mi explic cum poţi să faci rating astăzi fără sînge. Probabil a ascuns Lazarus hemoglobina, să-i facă în ciudă. Personal aş fi întrebat altceva: de ce nu e sînge în centrele de donare? Dar să revenim la crima secolului. Se pare că filmele sunt de vină. Lumea vorbeşte că cei doi medicinişti din Timişoara s-ar fi inspirat din Dexter (America’s favorite serial killer) sau Pathology (un grup de medici rezidenţi pasionaţi de autopsie şi omor). Vă implor: nu vă omorîţi timpul cu ultimul titlu menţionat - o oroare inutilă! Natural Born Killers e de-o mie de ori mai elegant decît Pathology în ilustrarea ideii că „suntem animale şi avem crima în sînge”. Nu vreau să mai scriu un cuvânt despre acest film - mă tem că-i fac reclamă.
Concluzia legistului: nu ştiu ce filme au văzut cei doi studenţi. Dar ştiu ce ar trebui să vadă: Cele trei înmormîntări ale lui Melquiades Estrada (debutul regizoral al actorului Tommy Lee Jones). O tulburătoare meditaţie despre prietenie, căinţă şi iertare. Povestea e un puzzle întortocheat, în stilul din Amorres Peros sau Babel. Înţelegem repede de ce, dacă ne uităm la numele scenaristului (Guillermo Arriaga are şi o mică apariţie în film). T.L. Jones e mare din orice unghi l-ai privi: atît din postura de actor, cît şi din cea de regizor (imagini superbe, picturale, armonizate cu afectele personajelor; în vocabularul celebrului valet britanic, Jeeves, le are bătrînul cu "psihologia individului"). Prin delicateţea cu care se îngrijeşte de cadavrul prietenului său (curăţându-l de termite, de exemplu şi trecându-l ilegal graniţa, înapoi în Mexic, la familie), ne oferă cea mai duioasă manifestare de prietenie şi loialitate, văzută pe ecran în ultima vreme. Un fel de Antigona modernă. Purgatoriul prin care trece criminalul (Barry Pepper, în mod ironic poliţist de frontieră), silit să facă aceeaşi călătorie (obligat să îmbrace hainele mortului, să-i respire mirosul, muşcat de viperă, tîrît prin deşert zile în şir etcetc) ne face să-i acordăm iertarea în cele din urmă. Iar atunci cînd el însuşi îşi cere iertare, îl credem cu tărie. Călătoria filmată de Tommy Lee Jones are intensitatea unui pelerinaj. E un road-movie al credinţei. Iar credinţa înseamnă şi căinţă. Chiar dacă titlul sună foarte Elodios şi senzaţional, vă asigur că nu veţi vedea acest film la OTV.
Concluzia legistului: nu ştiu ce filme au văzut cei doi studenţi. Dar ştiu ce ar trebui să vadă: Cele trei înmormîntări ale lui Melquiades Estrada (debutul regizoral al actorului Tommy Lee Jones). O tulburătoare meditaţie despre prietenie, căinţă şi iertare. Povestea e un puzzle întortocheat, în stilul din Amorres Peros sau Babel. Înţelegem repede de ce, dacă ne uităm la numele scenaristului (Guillermo Arriaga are şi o mică apariţie în film). T.L. Jones e mare din orice unghi l-ai privi: atît din postura de actor, cît şi din cea de regizor (imagini superbe, picturale, armonizate cu afectele personajelor; în vocabularul celebrului valet britanic, Jeeves, le are bătrînul cu "psihologia individului"). Prin delicateţea cu care se îngrijeşte de cadavrul prietenului său (curăţându-l de termite, de exemplu şi trecându-l ilegal graniţa, înapoi în Mexic, la familie), ne oferă cea mai duioasă manifestare de prietenie şi loialitate, văzută pe ecran în ultima vreme. Un fel de Antigona modernă. Purgatoriul prin care trece criminalul (Barry Pepper, în mod ironic poliţist de frontieră), silit să facă aceeaşi călătorie (obligat să îmbrace hainele mortului, să-i respire mirosul, muşcat de viperă, tîrît prin deşert zile în şir etcetc) ne face să-i acordăm iertarea în cele din urmă. Iar atunci cînd el însuşi îşi cere iertare, îl credem cu tărie. Călătoria filmată de Tommy Lee Jones are intensitatea unui pelerinaj. E un road-movie al credinţei. Iar credinţa înseamnă şi căinţă. Chiar dacă titlul sună foarte Elodios şi senzaţional, vă asigur că nu veţi vedea acest film la OTV.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
nu ne-ai pus rating :P
RăspundețiȘtergeremerci pt recomandari
**** Colectable
RăspundețiȘtergereMaW: Vorba lui Straight Dave :)
RăspundețiȘtergereL-am rugat pe Marian Radulescu sa ne recomande cateva titluri pe aceeasi tema. Raspunsul lui e in comentariu la postul anterior cu "Uita Nostalgia!"
RăspundețiȘtergereNotat şi ăsta!
RăspundețiȘtergereCât despre sânge....gizăs craist!...sper să nu-l interzică de pe ecrane, numai aşa ca să nu mai dea idei. Că adevăru' e că ai ce învăţa din CSI-uri, Dexter ş.a.
Pe asta l-am pus pe lista de asteptare, sper ca in curand sa il vad si sa imi dau si eu cu parerea.
RăspundețiȘtergereGarm: Ok, am pus si noi pe lista de asteptare parerea ta; apropos, in curand pe Marele-Ecran vine un concurs de recenzii care se va premia cu bilete la film, asa ca poti sa-ti faci mana acum :)
RăspundețiȘtergereAm terminat vizionarea Celor Trei Inmormantari a lui Melquiades Estrada si-l recomand la randul meu. E foarte misto. La inceput e intortocheat si neliniar dar apoi devine o calatorie de penitenta si iertare. Mi-a placut iar faptul ca e regizat de Tommy L. Jones e un motiv in plus pentru a-i acorda atentie. Nenea asta promite si sper sa nu fie doar o singura incercare.
RăspundețiȘtergere