marți, 27 ianuarie 2009

Slumdog Millionaire [2008]

Nea Jamal Miliardarul
sau De ce nu merită Slumdog Millionaire Oscarul?

"Odată ce ai dat lovitura în industria filmului, te poţi rătăci uşor”, zicea Danny Boyle după succesul lui Trainspotting. 12 ani mai tîrziu, regizorul repetă figura cu Slumdog Millionaire, socotit de Wall Street Journal drept „prima capodoperă a lumii globalizate”. Hai să vedem de ce a luat patru Globuri de Aur:

A. Te distrează/distrage (nici nu simţi cum trec două ore). Are energie cît să alimenteze cartierul Ferentari.

B. Nu conţine vedete, ceea ce e refreshing.

C. Coloana sonoră: dinamită (A.R. Rahman va puşca nişte statuete pentru muzica sa originală).

D. Povestea simplă e remixată deştept prin planuri intercalate care te poartă prin suburbii sărmane, conflicte religioase, delincvenţă juvenilă şi idilă cu parfum de Bollywood.

Jamal Malik (Dev Patel), un tînăr crescut în bidonvilul din Mumbai ajunge la concursul Vrei să fii miliardar deşi abia ştie să citească (cam ca la noi cînd a ajuns Vanghelie primar). Fiecare moment important din viaţa sa conţine cheia la întrebările lui Virgil-Ianţu-varianta-hindi. Cam trasă de păr găselniţa. O accept ca pretext pentru scenaristul Simon Beaufoy de a se juca cu flash-back-ul (va asigur din experienţa personală -am participat la un asemenea joc televizat- că nu-ţi mai aminteşti contextul în care ai învăţat răspunsul la întrebarea „În ce an a avut loc Unirea Principatelor româneşti?, de exemplu). Există însă cîteva scene care şi-ar găsi locul într-o posibilă Istorie a Cinematografului Contemporan: cînd puştiul de 6 ani se scufundă din proprie iniţiativă într-o latrină puturoasă, doar ca să prindă un autograf de la Amitabh Bachchan, superstarul filmelor indiene.

Dacă cerem părerea publicului, Slumdog Millionaire va face cîţiva miliardari din încasări (printre producători se numără şi compania Celador, creatoarea francizei Who Wants to Be a Millionaire). Dacă sunaţi un prieten, respectiv pe mine, aş avea nişte comentarii vizavi de film:

A. logica personajelor e încălcată de dragul happy-end-ului.

B. Jamal răspunde din noroc la unele întrebări, conform tezei „că aşa vrea destinul”. Mai realist ar fi fost să facă fifty-fifty şi să rămînă doar cu fata, nu şi cu banii.

C. E considerat un Charles Dickens modern; aş zice mai degrabă un „Alchimistul” siropos.

D. Danny Boyle trişează: ştie cum să îţi fure ochii.

Is that your final answer? Da, răspunsul meu final este: varianta D. Dar cum ziceam, filmul e distractiv.

articol publicat partial in 24-FUN din 23 ianuarie.
Lucian Mircu

6 comentarii:

  1. Urât n-a fost. Da nici capodoperă nu i-aş zice. Ai dreptate când vorbeşti de lipsa logicii. Mi-a plăcut prima jumătate din film, dar apoi s-a "împuţit" treaba, în senul că povestea dădea rateuri, personajele acţionau ciudat, etc. Multe chestii neargumentate (sau argumentate prost), nu cred c-o să ia Oscar. A fost ok filmul, per total, dar nominalizarea lui mă surprinde, sincer să spun... Prea clişeu pentru gustul meu... Şi da, era mai frumos să piardă tot şi să rămână (doar) cu fata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salve, Razvan. In sfarsit o gura de aer proaspat. Pana acum toata lumea a ridicat in slavi filmul asta. Care are calitati fara indoiala. Dar nu pot sa ma inchin la Danny Boyle fara discernamant, doar pentru ca a facut Trainspotting. Si eu ma indoiesc ca va lua Oscarul, dar s-au vazut filme mai proaste premiate de Academie (sunt premiile "industriei" totusi, nu e Cannes). Desi acum, in contextul asta cu un presedinte jumate kenyan, s-ar putea aprecia exotismul si mesajul optimist "anti-criza". Pana la urma depinde si de concurenta, care am inteles ca e slabuta. We'll see.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar daca era varianta C? Stii ca un bun scriitor de recenzii poate sa dea argumente pentru orice varianta :)

    Foarte fina gluma cu Charles Dickens si ce e mai rau e ca imi place autorul! (imi aminteste de cand eram copil si-l citeam cu pofta)

    RăspundețiȘtergere
  4. PS: Iar pe Paulo Coehlo il dispretuiesc. Seamana cu Idiocracy toata chestia :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa e, Camelia, nu-i nimic rau la Charles Dickens (si mie mi-a placut, favorita mea e Poveste de Iarna). Mi-e teama insa ca Slumdog..., in afara de faza cu "orfelinatul" organizat de leprele strazii cu scopul de a-i pune pe orfani la cersit si furat, nu prea miroase a Dickens. Prea se marseaza pe "puterea destinului" si conspiratia Universului ca la Coehlo (al carui Alchimist s-a numarat odata intre placerile mele vinovate; pe restul lucrarilor semnate de brazilian le dispretuiesc si eu cu un snobism bine temperat). Sincer, nu prea vad unde bati cu Idiocracy...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai Dickens a fost un fel de Coehlo al vremurilor acelea, desi eu il prefer pe Dickens, cineva peste 100-200 de ani o sa creada ca Paulo Coehlo e un clasic, un scriitor excelent, peste alti 200 de ani, un scriitor de benzi desenate o sa fie clasicul vremurilor... Idiocracy. Nu? :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.